16.5.15

Invaziile barbare

2004
Mă înscurg în mine…
Pe hotar de gând pasc caii barbarilor…
Bătrânii nu mai ţin sfat şi…
Tăria se topeşte din oaste.
Născătoare de voinţă se crăcesc resemnate
în jurul orbilor cruzi,
ucigaşi de prunci, călăreţi întru viaţă…
Gloate înfometate îmi plâng mizeria…
Prin tot e patimă…
Profeţi nenăscuţi clocotesc murmur de rugăciune…
Glia înghite sămânţa noilor arbori.
Mă înscurg în mine…

Otras cosas


2003
Pe vremuri, mă jucam în soarele care răsărea din lacul primei scalde.
Odată alergam să prind ultimul tren spre peştera întunecată a anilor,
culegeam ultimele fructe ale pomului binelui şi răului şi
cugetam că ziua şi noaptea, în pântecul lumii, sunt siameze.
Altădată mă uitam la sânii tăi, mamă, ca la sfinxul temnicer al belşugului,
construiam lumi adevărate din basmele tale pe covorul de suferinţe apuse,
mă încurcam în părul negru din coama calului lui Făt Frumos şi
nu credeam că zborul spre mine e atât de greu, nici că
voi apuca să mor zilnic şi să răsar glorios doar în amintiri şi vise.
Acum mă gândesc la alte lucruri…
Cele mai multe din ele sunt încă verzi la fruct şi stau să cadă când bate vântul.

Singur în stup


2004
Fără să ştiu, fără să simt, fără să vreau,
trăiesc în ritmul unui orologiu.
Pielea mi-e acoperită de cadrane îngălbenite
lumesc, prea lumesc giulgiu sfinţit în apa morţii…
Pieliţa gândurilor îmi e zgâriată de crunte secundare.
Un dangăt sinistru tremură în oglinda ochilor…
E timpul să dorm.
E timpul să înjur.
E timpul să te iubesc.
E timpul să intru în transă.
E timpul să comunic.
E timpul să ascult Bob Marley.
E timpul să citesc.
E timpul să mă plâng.
E timpul să mă plictisesc cumplit…
Sincronizat, trăiesc într-un ev închipuit, mincinos…
În fiecare zi, soarele răsare la ora la care
eu încă mă mai joc cu bucăţi din amintiri viitoare.

22.2.13

Sfârşit conjugat

Trupul omului,
cocon de vierme,
stă să moară.
Peste puţin îi va sufla
vântul primăvăratec
peste coaste,
şi celelalte oase,
peste mări de nisip
şi ţarini însetate...
prin hăul din ochi...
..................................
...cu praf din aripa
fluturelui ce va fi...
cu praf din aripa
fluturelui ce va fi fost.

30.12.12

Brusc



Pe lângă mine...
trec în pas cadenţat 
secundele
precum un batalion de soldaţi germani în drum 
spre front.
Se opreşte una şi-mi cere o ţigară...
„M-am lăsat de fumat în ultimul război” 
mă scuz la repezeală
şi vocea-mi răsună în cap
ca un chinval.
Secundele râd, sau latră, nu-mi mai e clar...
Pe lângă mine...
trec în pas cadenţat, în marş cadenţat...,
în an, în pizda mă-sii de an, 
în van... 
Tropăitul lor se transformă în ţiuit,
din ce în ce mai cumplit,
din ce în ce...
Trecut şi viitor, 
două hecatombe ale ordinii...
Prezentul, 
iluzia unei nebunii amânate.

28.11.12

7.11.12

Best, Vincent! [modular 1]


Închipuieşte-ţi, dragă,
'Jérôme, ...arrête,
...c'est dégueulasse !'
'Ibrahim, de ce-l tragi de păr 
pe Isaac ?'
'Nu ştiai că mai rar înseamnă
mai puţin...?
un pic mai puţin
...
rahat ?'
mi-e somn.

29.10.12

Oportunităţi ratate

Ziua de azi a venit mai devreme,
a intrat şi a trântit uşa
să se asigure că ne trezeşte pe toţi.
Avea în mână o umbrelă stricată şi sacoşa
cu care mergeam noi, uneori, la cules de bureţi
în pădure, pe coasta dealului mai sus de sat.
Ziua s-a încruntat, a salutat cu jumătate de gură
şi noi, cu ochii mijiţi, am răspuns "Bună dimineaţa!" prelung,
cum îi răspundeam unui profesor exigent
la şcoală când nu ne învăţasem lecţia.
Căci nu ne-am invăţat lecţia nici pentru azi şi-am fi vrut totuşi
să ştim măcar să zâmbim, să muncim, să sperăm...
Şi ziua asta nu părea să aibă răbdare cu noi...
Afişa un surâs bine strâns între buze în timp ce cu degetul
îndepărta un chiştoc de pe scaunul pe care se-aşezase.
Pe noi ne durea capul şi priveam năuci
unul la altul, neştiind ce să credem nici
cum să procedăm cu acest musafir inopinat,
care sigur va pleca în câteva ore pentru totdeauna
şi ne va lasa în beznă, trişti şi neconsolaţi
că nici acum nu am dat dovadă de ospitalitate,
responsabilitate, colocvialitate,
personalitate, perspicacitate...
şi-am fost porci, nu oameni...,
deşi nu mai îmi amintesc să fi spus vreunul aseară
vreo necuviinţă prietenei noastre Circe,
cât timp, muţi şi tâmpi, ne uitam toţi la lună
şi ne rodeam unghiile.

Ontogeneză

Copil fiind,
trăiam în câmpia Mesopotamiei.
Spuma râului mi-a scăldat piciorul
la apus...
Cei care-au fost acolo ştiu
cât de greu e să-ţi aduci
aminte,
cuminte,
de caii măreţilor greci
călcând pe urmele lui Enkidu...
Foşneşte un vânt uscat
în vene,
mintea nu ştie ce să mai creadă,
iar aheii,
călăuziţi de Athena fecioara,
cuceresc Troia
pentru totdeauna.