bandcamp

28.10.11

Pastel hibernal

Tăuraşi roz zburdă pe o câmpie albă
cu nimic specială, după câte se pare,
cu gânduri de plumb în coarne,
cu vise vremelnice viscolite de frici veşnice.
.................................................
Se pogoară întunericul peste colibele vieţii,
se aud lătrăturile dorinţelor
reflectate în gheaţa morţii ce va să fie.
Scrâşneşte lumina înţelepciunii
călcând pe omătul proaspăt de eternitate.
Uită-ţi uitarea! Omoară-ţi întinderea!
Îngroapă-te în nisipul negru al nimicniciei!
Şi... linişte!