Ursulețul care se credea super erou

Ursulețul s-a pierdut în pădure.
De vină sunt frunzele toamnei
așa frumos pictate de razele
soarelui. 

Ochii lui fură
fascinați îndelung...
Un fluture zboară 

nervos între o floare
de trifoi și o mlădiță

de stejar
camuflată în auriu
copt
pentru iarna ce va să vină.
Negreșit.

Inexorabil...
Mama ursoaică caută păstrăvii
cât s-au îngrășat
printre pietre la râu
ca de obicei
în timpul zilelor de vară.
Florile de trifoi 

violete de poftă 

sunt moi.
Ursulețul sare,
se bucură, râde,
caută în glumă
să înghită...,

să cuprindă
fluturele.

Precum și piatra

pe care stă...

acum și aici.  
Pentru el, iarna nu există 

încă,
foamea e un cuvânt
necunoscut
și mama și
tata...
eterni acolo...

pentru ajutor,
vorbă bună și
alte toane.
...
Ascultă de înțelepți!
Ține-ți cuvântul dat!
Fii adevărat!
E important.

Singur Eu

Mă pomenesc într-o dimineață

cu Buddha

la o cafea...

Avea în mână o desagă

și părea grea.

Îl întreb un pic mirat

”Ce faci cu ea?”

Zice...

”Am îndesat-o cu probleme,

griji, chin și durere

și o duc la râu,

să o arunc în el.

Vrei să mă ajuți Tu?

...că e grea.”

I-am întors-o

ușor precipitat:

”Nu, frate! Eu îmi văd

de treaba mea...

Nu insista degeaba!

Cară-ți singur povara.

E mai bine așa!”

Ambiguu catehism

2004

M-am întâlnit în metrou cu un zeu:
„Ce faci, mă? Tot trist?”
„Mda, mă chinui şi eu, frate! Mă chinui, frate! Frate...”
A zis zeul:
„Ceea ce faci, pentru tine faci şi ce-i făcut nu se dezleagă.
Fericit este cel care ştie de cu seară ce va face a doua zi căci…
ca de un fir de păianjen îi atârnă inima
şi năvalnic îi mai bate-n piept
când în echilibru pluteşte şi-n…
juru-i mii de muşte roiesc.
Tu plângi aşteptând să te bălăceşti iar
în prima apă din lacul din ţara Amintirilor dulci…
Plânge-ţi de milă mlădiţă nobilă,
că nu-ţi vezi moştenirea de fum…”
I-am răspuns slab, dar înciudat:
„Mă socoţi vinovat că mă consum?
Beau prea mult? Pierd timp?
Sunt vinovat că nu am împuşcat timpul în cap?
Că-mi distrug cu temeinicie visele?
Că plâng şi râd când ar trebui să dorm?
Că am nimerit în grădina desfătărilor pe uşa din dos?
Că nu găsesc rostul…?,
Că nu mai cred în mine şi-n tine…?
Nu cred în tine?
Nu cred în tine.
Că m-am depărtat de mine,
că m-am depărtat de mine?
La mare depărtare de mine…?”
Şi cu suflarea mea pâlpâitoare în mâinile sale de lapte scăldate,
Mi-a răspuns un zeu…, acelaşi zeu:
„Ăăă! Uite cum e… Mă grăbesc acum… Cobor la prima…
Te sun eu zilele astea… Ai grijă de tine… Pa!”

Babel

Păcatul nostru dintru început
e prostia.
Ne-a făcut Domnul din lut și zoaie,
ne-a plămădit cu voie,
iar noi fără nevoie
I-am uitat lumina și
aplecați cu fața la țărână
am spus nu...
Acum... din trudă și venin,
din zadar, beznă și chin
nu mai ieșim.
Iar și rar... mai oftează câte unul
dintre noi
după grădina Edenului.
Și ceilalți, toți deodată,
Îi sufocă glasul cu vorbe de ocară
și iute îl răstignesc
drept nebun ce este și va fi
pe crucea propriei prostii.

Mitul dezintegrării

se dedică lui Carl Jung

Prietena mea Circe citeşte Gide.
Tolanită pe vid, prietena mea
se excită avid cu mesaje de adio,
scrisorele de amor şi
câte şi mai câte scuipă
mintea la necaz.
Prietena mea Circe
te ignoră, amice,
şi râde stupid!...
Prietenul meu Buddha e livid.
Contemplă obştea smintită
aruncând pietre în baltă,
are o lamă în mâna dreaptă,
ochii plânşi, roşii şi
vena pe stânga crăpată.
Prietenul meu Buddha
va muri negreşit;
mă-ntreabă dacă am
ceva să-i transmit
lui Enkidu,
prea bunul nostru amic.
'Va fi bine!' îmi vine să ţip
'Când pietrele vor adormi
vâna-vom împreună iar lei
pe luciul de vid...'