Brusc

Pe lângă mine...

trec în pas cadenţat 

secundele

precum un batalion de soldaţi germani în drum 

spre front.

Se opreşte una şi-mi cere o ţigară...

„M-am lăsat de fumat în ultimul război” 

mă scuz la repezeală

şi vocea-mi răsună în cap

ca un chinval.

Secundele râd, sau latră, nu-mi mai e clar...

Pe lângă mine...

trec în pas cadenţat, în marş cadenţat...,

în an, în pizda mă-sii de an, 

în van... 

Tropăitul lor se transformă în ţiuit,

din ce în ce mai cumplit,

din ce în ce...

Trecut şi viitor, 

două hecatombe ale ordinii...

Prezentul, 

iluzia unei nebunii amânate.

Chronologii desuete

„E timpul să întreci munţii în statornicie!

E vremea să strângi în pumn toţi

gândăceii din poeziile de demult!

E timpul să înţelegi şi tu,

pentru bunul dumnezeu,

pe ce lume trăieşti!”

Aşa-mi vorbea fratele de fum

încercând să îşi aducă aminte

cine este, unde şi-a uitat ceasul şi

numele oraşului în care avem cinstea să

vagabondăm în clipele astea

care s-au încăpăţânat

să nu mai treacă.

*

S-a împlântat pumnalul străinului în spatele meu,

frate de fum!

Mai ţii tu minte când maica imponderabilă

ne legăna în pântecul ei de căprioară?

Acum mă mănâncă lutul din care-s plămădit,

şi străinul ăsta negru

îşi tot înfige pumnalul de stăruinţă în

carnea ieşită din sudalma tatălui nostru!

................................................

Frate de fum să plutim de aici,

mă sperie toate umorile astea apoase!