bandcamp

Se afișează postările cu eticheta moarte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta moarte. Afișați toate postările

16.1.24

Deschis

Am început să cred 
că mor lent din clipa 
în care am uitat 
ce sper.
Am uitat 
ce sper 
în clipa-n
care n-am 
mai crezut în mine.
Încercând să dobor 
limite 
constant 
am depășit
granița mea.
M-am convins 
măcar 
c-am atins-o. 
Cumva...
Din acel moment 
totul s-a estompat.
Mica piesă
lipsă 
din angrenaj 
numită nădejde 
a reușit să blocheze 
tot.
De aici vin lacrimile. 
Mă uit în oglindă și plâng.
Mă uit în ochii fiului meu 
plângând.
Mă uit în jur 
în general 
și plâng.
Și pare că totul e sortit 
pieirii, uitării, zădărniciei 
fără de margini...
Devenirea devine agasantă, 
obositoare măcar, 
plictisitoare 
la modul exasperant.
Vibrarea e un pas spre neființă. 
Agitația e gratuită.
Pasivitatea e o invitație la moarte.
Moartea sperie. 
Moartea mă sperie. 
Nu o cunosc.
Necunoscutul sperie de fapt.
Mă sperie 
deci... 
ziua de mâine, 
secunda de peste o clipă.
Ce-o fi, o fi!
24.02.2019

15.1.24

Doina

Mama, în spatele
privirii tale aspre,
o întrevăd în amintire
pe iubita mea
îmbujorată...
Îmi zâmbește
cumva uimită,
jenată de toată zarva
creată.
Încurcate-s căile
domnului.
Știu.
Mă gândeam că
știi și tu...
În jurul meu e
pustiu.
În adâncul privirii
tale uimite,
simt mamă
mușcătura tigroaicei
rănite,
mersul ei legănat
De iubire!
Simt căldura sângelui,
chemarea străbunilor...
Ies la vânat.
Frigul e pur.
Mă îmbată.
Rău augur...

12.1.24

1 aprilie 2006

Lumini și umbre…
Mă risipesc în prezent 
și uit că urmează 
un mâine. 
Nu știu să mă păstrez. 
Obișnuiesc să spun că 
„Dumnezeu acolo sus 
va avea 
grijă de mine…”
...de persoana mea... 
Va avea oare el
Dumnezeu 
grijă de mine? 
Păi cum să aibă 
dacă nu-l las să fie, 
să existe, 
să insiste. 
Mă irosesc în prezent. 
De-asta toate relele… 
Și din nou cad între 
bine și rău. 
Trebuie un program. 
Pentru asta 
trebuie să renunți..., 
pentru asta 
trebuie să mori un pic 
ca să învii 
apoi, 
pentru asta 
trebuie sacrificiu, 
pentru asta 
trebuie credință, 
pentru asta 
trebuie un bine și un rău, 
pentru asta 
trebuie constanţă, 
pentru asta 
trebuie un program. 
Cercul se închide 
și eu 
nici măcar 
nu pot să mă pronunț 
dacă e real sau nu. 
Ethereal!
Și iar...
o luăm de la capăt! 
Trebuie un program,
un dram de șansă...,
un gram...

10.1.24

#post #neo #modern #Miorița

Mama, te doresc!
Ți-o spune fiul
drogat și ratat...
Soție, te respect!
Dai bine cu croșeul
de stânga!
Ce noroc să am
ficat așa antrenat!
Fiule cu ochi de
nu-mă-uita,
hai fă un minim efort,
te roagă tata,
mă uită și uită !
Eu pleca-voi departe
sub formă de nori
colindat de-albine
cu privighetori
în ham și rinoceri
drept vizitii,
cu zâmbetul din flori
și inima tunând,
cu spiritul fractal
risipit în sângele tău!
2012-2024

9.1.21

Paloare

Îmi las cioc și mustață... 
Piaptăn părul pe spate... 
Vreau să arăt ca Cehov 
în vagonul de pește congelat 
în drum spre casă. 
Mai ai de lucrat la paloare! 
îmi șoptește un drac 
pe al meu umăr drept cocoțat. 
La ce mă? Îl iau eu repede... 
Tu care ești tot o culoare 
te-ai găsit să vorbești de nuanțe? 
Dracul tace prelung... 
Tăcerea își lasă cioc și mustață. 
Probabil vrea să arate ca Cehov 
în vagonul de pește congelat 
în drum spre casă. 
Eu tot aștept în gară sunetul izbăvitor 
al unei petale de trandafir 
căzând pe peron. 
 

1.1.19

Emaciat

Emaciaţi aşteptăm osânda ta,
Doamnă,
precum Ytzhak aştepta apa la duş
cazat în fine... cu multă ospitalitate
la Birkenau Hotel după o plăcută
promenadă cu trenul, prin 1943,
pe toamnă, prin noiembrie parcă...
Ningea mărunt atunci ca şi acum.

Poate... Doamnă... mă vei osândi
să stau la dreapta dumneavoastră
pe vecie...
şi cu dreapta mea mână,
vârtos sărutată de ger vântos
de atât amar de ani,
să vă mângâi sufletul
prin sfârcul sânului dumneavoastră
stâng....

Până atunci ne presărăm praf şi frig
pe pletele nu încă dalbe
învăţând să zâmbim asemeni lui Ytzhak,
al nostru drumeţ,
când stropii de apă
de la duşul onorabilului hotel sus amintit
în fine i-au intrat în ochi.
Doamnă.
Şi munca eliberează într-adevăr,
Doamnă.
Să nu uitaţi, vă rugăm, asta
în scurtul răstimp.

2.12.18

Ambiguu catehism

2004
M-am întâlnit în metrou cu un zeu:
„Ce faci, mă? Tot trist?”
„Mda, mă chinui şi eu, frate! Mă chinui, frate! Frate...”
A zis zeul:
„Ceea ce faci, pentru tine faci şi ce-i făcut nu se dezleagă.
Fericit este cel care ştie de cu seară ce va face a doua zi căci…
ca de un fir de păianjen îi atârnă inima
şi năvalnic îi mai bate-n piept
când în echilibru pluteşte şi-n…
juru-i mii de muşte roiesc.
Tu plângi aşteptând să te bălăceşti iar
în prima apă din lacul din ţara Amintirilor dulci…
Plânge-ţi de milă mlădiţă nobilă,
că nu-ţi vezi moştenirea de fum…”
I-am răspuns slab, dar înciudat:
„Mă socoţi vinovat că mă consum?
Beau prea mult? Pierd timp?
Sunt vinovat că nu am împuşcat timpul în cap?
Că-mi distrug cu temeinicie visele?
Că plâng şi râd când ar trebui să dorm?
Că am nimerit în grădina desfătărilor pe uşa din dos?
Că nu găsesc rostul…?,
Că nu mai cred în mine şi-n tine…?
Nu cred în tine?
Nu cred în tine.
Că m-am depărtat de mine,
că m-am depărtat de mine?
La mare depărtare de mine…?”
Şi cu suflarea mea pâlpâitoare în mâinile sale de lapte scăldate,
Mi-a răspuns un zeu…, acelaşi zeu:
„Ăăă! Uite cum e… Mă grăbesc acum… Cobor la prima…
Te sun eu zilele astea… Ai grijă de tine… Pa!”

19.11.18

IT


So... this is it?
Yeap... this is it.
But I've only smoked half of me joint.
We're sorry. This is sure cancer.
...But I haven't finished my beer...
You'll have time to drink it in your next lives.
I have a new girlfriend... WTF!? I think she might take it in the ass.
That's too bad.
You'd have to settle for a quickie... if I may suggest.
OK... but I wanna have kids.
Kids will be born and raised.
Nobody will raise me kid better than me.
Are you kiddin' me?
OK... So what the fuck are you tellin' me!?
I should simply stand still and take a bullet in my brains?
No. I'm telling you to stay chill 'cause
your brains are gonna blow up anyways.

25.8.18

La bătrânețe

Cam atunci când se coace timpul,
mă voi fi retras lângă o apă,
ca s-o ascult,
să învăț...
Cum de curge ea ca totul pe lumea asta,
Cum face valuri la suprafață
Iar în adânc e neclintită ca o piatră,
aşa... ca o femeie deșteaptă...,
Cum de reuşeşte să se insinueze,
ca lumina şi astfel
să îl imite pe Creator...
Cum de se ţine unită ca un cuib
de viespi...
Cum de hrănește vieți,
Cum de anină bieți...
Da... vreau să învăț de la apă
cum să stau drept în luntrea lui Charon,
Ce fel să mă port când îi dau bănuțul...
Și dacă apa mă va înțelepți,
voi strânge mâna luntrașului etern
şi zâmbind, voi sări din biata lui barcă...
Ca să fiu
pentru eternitate
curgere, pace, unitate, milă
şi câte şi mai câte mă va fi învățat
ea
în scurtul răgaz.

18.9.12

Mărturie ultimă


Prin secunde adie miasme
de hoituri
de mult pângărite
de viermi.
Dorinţele se scurg afară
din vene
spre ţarini sterpe,
căci iarba şi-a pierdut verdele
şi se hrăneşte acum
cu preconcepţii.
Zâmbetul tău, dragă,
prea mult deochiat,
devine o formă geometrică
aducând cu o coasă.

Mâna demiurgului,
ah, doamne,
ninsă de raze, a prins rădăcini
pe un nor.
Şi apa,
ca mai veac, se preface
în nepăsare.
Până la măduvă,
până la măduvă,
prin piele şi seu,
prin carne şi os,
tropăie copitele vântului,
peste dalbii profeţi...
până când evidenţa devine
tot mai greu
de zdruncinat...,
până când aici nu rămâne
decât ceaţa de mac.