Zgomot

Cercuri concentrice de plictiseală
strâng în jurul meu
stringente scopuri viitoare.
Ca un boboc de trandafir mă desfac
la auzul a trei cuvinte:
niciodată, nicăieri, nimic.

iunie 2004

Lină fractaleproză

Adevărul e că n-am cu ce zgâria
pojghița sufletului...,
am doar cuvinte goale
mânate de gânduri șovăielnice.
Nu-mi pot sparge mintea cu ele,
nu pot să te mângâi,
nu pot să fac pace...
Ar trebui să fac liniște deplină,
dar continui să-mi arunc 

cuvintele peste tot
c-o speranță boantă și
câteva idei strâmbe 

pe care,
iar,
n-am cu ce le-ndrepta.

2012 

Ambiguu catehism

2004

M-am întâlnit în metrou cu un zeu:
„Ce faci, mă? Tot trist?”
„Mda, mă chinui şi eu, frate! Mă chinui, frate! Frate...”
A zis zeul:
„Ceea ce faci, pentru tine faci şi ce-i făcut nu se dezleagă.
Fericit este cel care ştie de cu seară ce va face a doua zi căci…
ca de un fir de păianjen îi atârnă inima
şi năvalnic îi mai bate-n piept
când în echilibru pluteşte şi-n…
juru-i mii de muşte roiesc.
Tu plângi aşteptând să te bălăceşti iar
în prima apă din lacul din ţara Amintirilor dulci…
Plânge-ţi de milă mlădiţă nobilă,
că nu-ţi vezi moştenirea de fum…”
I-am răspuns slab, dar înciudat:
„Mă socoţi vinovat că mă consum?
Beau prea mult? Pierd timp?
Sunt vinovat că nu am împuşcat timpul în cap?
Că-mi distrug cu temeinicie visele?
Că plâng şi râd când ar trebui să dorm?
Că am nimerit în grădina desfătărilor pe uşa din dos?
Că nu găsesc rostul…?,
Că nu mai cred în mine şi-n tine…?
Nu cred în tine?
Nu cred în tine.
Că m-am depărtat de mine,
că m-am depărtat de mine?
La mare depărtare de mine…?”
Şi cu suflarea mea pâlpâitoare în mâinile sale de lapte scăldate,
Mi-a răspuns un zeu…, acelaşi zeu:
„Ăăă! Uite cum e… Mă grăbesc acum… Cobor la prima…
Te sun eu zilele astea… Ai grijă de tine… Pa!”

Otras cosas

2003

Pe vremuri, mă jucam în soarele care răsărea din lacul primei scalde.
Odată alergam să prind ultimul tren spre peştera întunecată a anilor,
culegeam ultimele fructe ale pomului binelui şi răului şi
cugetam că ziua şi noaptea, în pântecul lumii, sunt siameze.
Altădată mă uitam la sânii tăi, mamă, ca la sfinxul temnicer al belşugului,
construiam lumi adevărate din basmele tale pe covorul de suferinţe apuse,
mă încurcam în părul negru din coama calului lui Făt Frumos şi
nu credeam că zborul spre mine e atât de greu, nici că
voi apuca să mor zilnic şi să răsar glorios doar în amintiri şi vise.
Acum mă gândesc la alte lucruri…
Cele mai multe din ele sunt încă verzi la fruct şi stau să cadă când bate vântul.

Brusc

Pe lângă mine...

trec în pas cadenţat 

secundele

precum un batalion de soldaţi germani în drum 

spre front.

Se opreşte una şi-mi cere o ţigară...

„M-am lăsat de fumat în ultimul război” 

mă scuz la repezeală

şi vocea-mi răsună în cap

ca un chinval.

Secundele râd, sau latră, nu-mi mai e clar...

Pe lângă mine...

trec în pas cadenţat, în marş cadenţat...,

în an, în pizda mă-sii de an, 

în van... 

Tropăitul lor se transformă în ţiuit,

din ce în ce mai cumplit,

din ce în ce...

Trecut şi viitor, 

două hecatombe ale ordinii...

Prezentul, 

iluzia unei nebunii amânate.