Corespondenţă

Cad frunzele. Cad gândurile.
Cad reţelele electrice în marile oraşe.
Înnebunesc turmele.
Gem sistemele filozofice.
Se blochează sinapsele.
Caii refuză ovăzul şi cer tutun.
Columb incendiază caravele.
E linişte la casa de nebuni.
Abia mai pâlpâie iubirea
în ochiul săracilor eremiţi.
Din altar fug iluzii cernite cu
pui de mâţă-ntre dinţi.
Deraiază istorii grandioase.
Curvele-alină pe sfinţii părinţi.
Principiile beau vin la
masă cu glumele porcoase.
Sirenele au amuţit cuminţi.
......................................
Pana generală a afectat
deopotrivă raiul şi pământul.
Ba până şi din bolgiile iadului
se primesc reclamaţii neîncetat.
Cu aripile suflecate,
îngerii specializaţi dau asigurări că
situaţia va fi remediată.
De vină pare să fie o minusculă
siguranţă suprasolicitată
sau o diodă arsă
undeva într-un suflet defectat...
Vom reveni cu amănunte.

Mitul dezintegrării

se dedică lui Carl Jung

Prietena mea Circe citeşte Gide.
Tolanită pe vid, prietena mea
se excită avid cu mesaje de adio,
scrisorele de amor şi
câte şi mai câte scuipă
mintea la necaz.
Prietena mea Circe
te ignoră, amice,
şi râde stupid!...
Prietenul meu Buddha e livid.
Contemplă obştea smintită
aruncând pietre în baltă,
are o lamă în mâna dreaptă,
ochii plânşi, roşii şi
vena pe stânga crăpată.
Prietenul meu Buddha
va muri negreşit;
mă-ntreabă dacă am
ceva să-i transmit
lui Enkidu,
prea bunul nostru amic.
'Va fi bine!' îmi vine să ţip
'Când pietrele vor adormi
vâna-vom împreună iar lei
pe luciul de vid...'