Psalmul

...


Of, Doamne...!

Așteptarea, timpul, soarta...

toate astea...

dor.

Dor Doamne și iar dor!

Ia ascultă jalea mea...,

Dumneata!

Te rog...

Ne știm deja!

Am scrijelit

în garsoniera mea

de perete,

cu mana mea sângerândă

cândva,

osânda ta!

adică...:

"Eli, Eli, lama azavtani"

și încă ceva...

un verset, gen diptyque

...quoi...,

din Psalmul 101 sau 102...,

nu mai rețin exact...

Și tu m-ai văzut!

Și m-ai luminat...

Să nu întorci fața Ta de la mine !

Bine?!

Chiar cred că era mai

și sigur eram beat

cum sunt și acum...

Doamne, ascultă ruga mea...!

Nu-s nebun...

Sunt doar bun.

Prea bun uneori cu

cine nu se cade...

Arată-mi Doamne

al meu... calea!

O știu.

Doar vreau să mă asigur

că știi și tu.

Hai....!

Vino în inima mea!

Te iubesc atât de muult....!

E fum mut aici...

M-am cam săturat...

Aș veni la tine

și-ncă mai am multe de făcut...

Aici.

De-aia-s stâncă de neclintit

în lumea asta...

...


... dar noi ne știm...

Mai vorbim

din când în gând

și ne

trece...

și de bice,

și de Nietzsche,

și de Siddhartha

și... de tot.

Ne privim în ochi bine,

ne vorbim elegant

ne culcam pe un colț

de pat

împreună

toată noaptea

și uităm toate astea....

Nebunia e soră bună

cu uitarea

și noi

doi

știm

bine asta...


De-aia ne facem

amândoi treaba bine.

Cândva...,

crede-mă,

vom surâde estompat

de treaba asta.

Ai încredere!

Dumnezeu oi fi tuu...,

dar n-ai tu...

credința mea.

N-ai tu forța mea!

Energia...


Nu ești stâncă....

Doar ești imaterial.

Fără nume,

fără bani,

fără status și

cont pe Instagram...

Ești.

Ești aer de respirat

Atât mai trebuie.

Ce bine că ești....!


Am plecat.

Am treabă.

Te-am pupat!