Ursulețul care se credea super erou

Ursulețul s-a pierdut în pădure.
De vină sunt frunzele toamnei
așa frumos pictate de razele
soarelui. 

Ochii lui fură
fascinați îndelung...
Un fluture zboară 

nervos între o floare
de trifoi și o mlădiță

de stejar
camuflată în auriu
copt
pentru iarna ce va să vină.
Negreșit.

Inexorabil...
Mama ursoaică caută păstrăvii
cât s-au îngrășat
printre pietre la râu
ca de obicei
în timpul zilelor de vară.
Florile de trifoi 

violete de poftă 

sunt moi.
Ursulețul sare,
se bucură, râde,
caută în glumă
să înghită...,

să cuprindă
fluturele.

Precum și piatra

pe care stă...

acum și aici.  
Pentru el, iarna nu există 

încă,
foamea e un cuvânt
necunoscut
și mama și
tata...
eterni acolo...

pentru ajutor,
vorbă bună și
alte toane.
...
Ascultă de înțelepți!
Ține-ți cuvântul dat!
Fii adevărat!
E important.

Exortaţie defulată asezonată cu un baros în moalele capului

Poţi şi tu!
Trebuie să vrei monstruos!
Doar eşti om ca toţi oamenii!
Ai dorinţa de fier,
braţul ferm de cremene şi
rădăcinile înfipte în
oceanul de sentimente!
Eşti viu şi
ar fi păcat de la dumnezeu să
începi să plângi tocmai acum
în toiul serbării
organizate în onoarea
conceptului de... identitate,
răposat de pe vremea lui
moş Noe!
...
Alţii cum reuşesc?

[concluzie]
Mai curge prin venele mele
o fărâmă de lut primordial,
o fărâmă din adam de la început;
şi mi-e teamă că îl voi scuipa
în faţa voastră, dragilor,
într-un ultim act abreactiv!