Mă risipesc în prezent
și uit că urmează
un mâine.
Nu știu să mă păstrez.
Obișnuiesc să spun că
„Dumnezeu acolo sus
va avea
grijă de mine…”
...de persoana mea...
Va avea oare el
Dumnezeu
grijă de mine?
Păi cum să aibă
dacă nu-l las să fie,
să existe,
să insiste.
Mă irosesc în prezent.
De-asta toate relele…
Și din nou cad între
bine și rău.
Trebuie un program.
Pentru asta
trebuie să renunți...,
pentru asta
trebuie să mori un pic
ca să învii
apoi,
pentru asta
trebuie sacrificiu,
pentru asta
trebuie credință,
pentru asta
trebuie un bine și un rău,
pentru asta
trebuie constanţă,
pentru asta
trebuie un program.
Cercul se închide
și eu
nici măcar
nu pot să mă pronunț
dacă e real sau nu.
Ethereal!
Și iar...
o luăm de la capăt!
Trebuie un program,
un dram de șansă...,
un gram...
