Mă pomenesc într-o dimineață
cu Buddha
la o cafea...
Avea în mână o desagă
și părea grea.
Îl întreb un pic mirat
”Ce faci cu ea?”
Zice...
”Am îndesat-o cu probleme,
griji, chin și durere
și o duc la râu,
să o arunc în el.
Vrei să mă ajuți Tu?
...că e grea.”
I-am întors-o
ușor precipitat:
”Nu, frate! Eu îmi văd
de treaba mea...
Nu insista degeaba!
Cară-ți singur povara.
E mai bine așa!”
