Ouroboros antropic

Glorie bobului infim
încojocit în negru
de fum
care stâlcește gândul
la tine...
și-ți preface irisu-n scrum
în fiecare dimineață!
Vlaga atomilor toată...,
copleșind
a mea rătăcire,
se prăvale 

ca o ploaie
de mai
peste verdele crud
din fire
în fiecare dimineață!
Ascute-ți coasa,
lucrătorule!
Aprinde-ți iasca
și neclintit
lasă-te-n voia 

gândului stâlcit
în fiecare dimineață!

24.02.2021

1 aprilie 2006

Lumini și umbre…

Mă risipesc în prezent 

și uit că urmează 

un mâine. 

Nu știu să mă păstrez. 

Obișnuiesc să spun că 

„Dumnezeu acolo sus 

va avea 

grijă de mine…”

...de persoana mea... 

Va avea oare el

Dumnezeu 

grijă de mine? 

Păi cum să aibă 

dacă nu-l las să fie, 

să existe, 

să insiste. 

Mă irosesc în prezent. 

De-asta toate relele… 

Și din nou cad între 

bine și rău. 

Trebuie un program. 

Pentru asta 

trebuie să renunți..., 

pentru asta 

trebuie să mori un pic 

ca să învii 

apoi, 

pentru asta 

trebuie sacrificiu, 

pentru asta 

trebuie credință, 

pentru asta 

trebuie un bine și un rău, 

pentru asta 

trebuie constanţă, 

pentru asta 

trebuie un program. 

Cercul se închide 

și eu 

nici măcar 

nu pot să mă pronunț 

dacă e real sau nu. 

Ethereal!

Și iar...

o luăm de la capăt! 

Trebuie un program,

un dram de șansă...,

un gram...

D-na K.

Scuză-mă, doamnă!

M-am îmbătat groaznic

aseară

și ți-am prins karma

la-nghesuială

și am intrebat-o ceva de...

fi-sa...

Cum ea nu 

răspundea

și doar mă

fixa tâmp,

am pus-o 

strâmb

pe așternut și am

futut-o-n bot

și-n cur până

n-am mai putut

nici eu, nici ea

să îngrijim de

Dumneata.

Acuma...

Dac-azi privești tâmp

ești dezorientată și

te simți slabă și

vidată 

ca o gaură neagră,

să știi dumneata

că de la 

asta e....

Îmi pare rău.

N-am vrut.