Mesopotamia

În câmpia
Mesopotamiei,
Inanna Ishtar întrupată
în târfă
deșteaptă preoteasă
așteaptă barbar.
Îl privește în ochi, 

zice:

'Da. Sunt frumoasă!
...dar....costă!'
Eroul nostru o

privește oleacă
fără să tacă,

scoate din teacă 

sica
din coapsa lui
dreaptă în stânga 

pe coastă
tăind.
Stânga lui coastă 

în sânge

întinde...
Zeița în față

cu o coastă...,

ce proastă!,...

a zis în sine:
'În seara asta 

stai capră

în veacuri amin...
Făt Frumos,

sau ca să fiu contextuală...,
Ghilgameș...

trage-ți un preș...,

dormi pe el

în seara asta 

și basta!'
Ghilgameș calm
își uită coasta,

tace prelung

și-și trage rogojina

sub fund.
E cu gândul altundeva

departe....,

la copiii încă

nenăscuți

cum devin adulți

ascultând cuminți

povestea lui

și a lui Enkidu...,

la cum și ei 

vâna-vor lei...

în câmpia
Mesopotamiei.

Mințeala

Fiul meu zâmbește

și spune:

"Tată,

tu ești minciuna mea

gogonată!"

Zâmbesc și eu

la rândul meu...

Cu ecou,

zâmbește și aerul

din jurul

pozei tatălui meu...

la loc de cinste

pe birou.

Minte și el,

cu fiul meu,

cum mint și eu.

Tu să cuprinzi!

14.01.2021

Babel

Păcatul nostru dintru început
e prostia.
Ne-a făcut Domnul din lut și zoaie,
ne-a plămădit cu voie,
iar noi fără nevoie
I-am uitat lumina și
aplecați cu fața la țărână
am spus nu...
Acum... din trudă și venin,
din zadar, beznă și chin
nu mai ieșim.
Iar și rar... mai oftează câte unul
dintre noi
după grădina Edenului.
Și ceilalți, toți deodată,
Îi sufocă glasul cu vorbe de ocară
și iute îl răstignesc
drept nebun ce este și va fi
pe crucea propriei prostii.

Peisaj exponenţial

Cercul din jur devine...
devine mai strâmt.
Ochii coboară în văi
de fluvii stoarse-n
fierbinte nisip.
Gândul mocneşte
pe  granitul topit.
Cuvintele se pierd în
nenumite delte
pline de nenumiţi peşti,
nenumite cârlige şi nenumit fum.
Spumegă timpanele...
Eternitatea erupe
agale mai încolo pe un deal,
acum, aievea, pentru totdeaunea...
Sufletele se prefac in scrum.
Dinţi cariaţi muşcă din nenumit
precum adam, atunci,
la început
din coasta de lut.
Liniştea de pe urmă
dă târcoale unui
muşuroi de furnici.

Exortaţie defulată asezonată cu un baros în moalele capului

Poţi şi tu!
Trebuie să vrei monstruos!
Doar eşti om ca toţi oamenii!
Ai dorinţa de fier,
braţul ferm de cremene şi
rădăcinile înfipte în
oceanul de sentimente!
Eşti viu şi
ar fi păcat de la dumnezeu să
începi să plângi tocmai acum
în toiul serbării
organizate în onoarea
conceptului de... identitate,
răposat de pe vremea lui
moş Noe!
...
Alţii cum reuşesc?

[concluzie]
Mai curge prin venele mele
o fărâmă de lut primordial,
o fărâmă din adam de la început;
şi mi-e teamă că îl voi scuipa
în faţa voastră, dragilor,
într-un ultim act abreactiv!