că mor lent din clipa
în care am uitat
ce sper.
Am uitat
Am uitat
ce sper
în clipa-n
care n-am
mai crezut în mine.
Încercând să dobor
Încercând să dobor
limite
constant
am depășit
granița mea.
M-am convins
măcar
c-am atins-o.
Cumva...
Din acel moment
totul s-a estompat.
Mica piesă
Mica piesă
lipsă
din angrenaj
numită nădejde
a reușit să blocheze
tot.
De aici vin lacrimile.
De aici vin lacrimile.
Mă uit în oglindă și plâng.
Mă uit în ochii fiului meu
Mă uit în ochii fiului meu
plângând.
Mă uit în jur
Mă uit în jur
în general
și plâng.
Și pare că totul e sortit
Și pare că totul e sortit
pieirii, uitării, zădărniciei
fără de margini...
Devenirea devine agasantă,
Devenirea devine agasantă,
obositoare măcar,
plictisitoare
la modul exasperant.
Vibrarea e un pas spre neființă.
Vibrarea e un pas spre neființă.
Agitația e gratuită.
Pasivitatea e o invitație la moarte.
Moartea sperie.
Pasivitatea e o invitație la moarte.
Moartea sperie.
Moartea mă sperie.
Nu o cunosc.
Necunoscutul sperie de fapt.
Mă sperie
Necunoscutul sperie de fapt.
Mă sperie
deci...
ziua de mâine,
secunda de peste o clipă.
Ce-o fi, o fi!
Ce-o fi, o fi!
24.02.2019
