Doina

Mama, în spatele

privirii tale aspre,
o întrevăd în amintire
pe iubita mea
îmbujorată...
Îmi zâmbește
cumva uimită,
jenată de toată zarva
creată.
Încurcate-s căile
domnului.
Știu.
Mă gândeam că
știi și tu...
În jurul meu e
pustiu.
În adâncul privirii
tale uimite,
simt mamă
mușcătura tigroaicei
rănite,
mersul ei legănat
De iubire!
Simt căldura sângelui,
chemarea străbunilor...
Ies la vânat.
Frigul e pur.
Mă îmbată.

Rău augur...

UnterIch

Am citit
la viața mea

tratate despre
ratare...
Am văzut filme
cu Cicciolina...,
am privit în zare...,
n-am luat nimic
ca atare.
Aș putea chiar
conjectura
că sunt botezat
sfânt isihast...,
umblu de mână
cu necuratul
după nevoie,
mă fac frate
cu cine trebuie,
trec punți

simptomatic,
merg pe lame
ascuțite...

în echilibru

practic perfect

adogmatic.
Sunt brici.
Extatic.
Tactic.

Flegmatic și

melodramatic...!

Aplic principii
de viață
ritualic.
Mă sacrific.
Zâmbesc.
Respir și
zâmbesc.

Mă cuprind.

Regim diurn

Ziua a început la fel 

ca de obicei.
O avalanșă de vise erotice, 

imagini de coșmar, 

cataclisme interminabile, 

figuri hâde 

venite de 

nu știu unde...,

din van...

s-a prăvălit peste ochii mei. 

M-am trezit...

și cu toate astea 

senzația aceea 

insuportabilă 

de stare precară, 

iremediabilă, 

nu a murit 

odată cu somnul.
E dimineață, 

foarte dimineață… 

Lumea încă adormită 

oferă ochiului 

o priveliște granulată,

gratuită, 

un amestec de lumină 

și întuneric, 

de lapte și noroi. 

Simt în nări 

mirosul puturos al nopții 

căzute peste trupul meu.

Of..., pare-mi-se..., Ulise!..

...mai demult nu era așa…

05.12.2004

Instantaneu

Dragilor,

m-am vindecat 

de filavtie

turnând Ali 

Akbar Khan

peste inimă și ureche 

vreme de ani.

Trufia...,

soră bună cu

akedia,

încă-mi mai dă

târcoale...

„Nu fii moale!”

îmi strigă muma 

din cap...

Saga se topește 

în raga...

precum dorințele,

necazurile, morțile...,

dispare frica

de cutremure,

rămâne doar vocea

nenumită

până la Freud

care zice...:

Las-o baltă!

Cu artă...

1 aprilie 2006

Lumini și umbre…

Mă risipesc în prezent 

și uit că urmează 

un mâine. 

Nu știu să mă păstrez. 

Obișnuiesc să spun că 

„Dumnezeu acolo sus 

va avea 

grijă de mine…”

...de persoana mea... 

Va avea oare el

Dumnezeu 

grijă de mine? 

Păi cum să aibă 

dacă nu-l las să fie, 

să existe, 

să insiste. 

Mă irosesc în prezent. 

De-asta toate relele… 

Și din nou cad între 

bine și rău. 

Trebuie un program. 

Pentru asta 

trebuie să renunți..., 

pentru asta 

trebuie să mori un pic 

ca să învii 

apoi, 

pentru asta 

trebuie sacrificiu, 

pentru asta 

trebuie credință, 

pentru asta 

trebuie un bine și un rău, 

pentru asta 

trebuie constanţă, 

pentru asta 

trebuie un program. 

Cercul se închide 

și eu 

nici măcar 

nu pot să mă pronunț 

dacă e real sau nu. 

Ethereal!

Și iar...

o luăm de la capăt! 

Trebuie un program,

un dram de șansă...,

un gram...

Glutonerie..., iluzie...

Ne e atât de bine... 

Mai c-am
smulge masca 

de pe față...,
adâncimea căderii să ni
se citească-n iris,

din surâs să ne picure
nectar,
ochii să ne arate
calea uitată...
peste cincizeci si trei 

de secunde...

aproximativ.
Dar vai...
Mai sunt ochi de
iubit,
mame de imaginat,
fantome încă virgine
și coruri de curve
de dezamăgit...

Am ieșit.

2012

Tenure

Încerci să spui un cuvânt...
Nenorocite de imagini te abat...
Cinci rândunici înconjoară
balta în care prinzi pește,
patru pitici dansează cu
Alba ca Zăpada undeva 

într-un colț...
Mara iți zâmbește cu subînțeles

complezent  
din apartamentul în care 

locuiește împreună cu un pisic.
Două gânduri au uitat
unde trebuiau să se întoarcă...
Un suflet erupe-ntro oază
de nenumit 

irevocabil.
Abia în sfârșit

pronunți malheur
și ochii-ți zâmbesc fals și
complice.
Ceilalți ascultă... 

E rost de
căpătuială, ...amice!

2012-2024