Emaciaţi aşteptăm osânda ta,
Doamnă,
precum Ytzhak aştepta apa la duş
cazat în fine... cu multă ospitalitate
la Birkenau Hotel după o plăcută
promenadă cu trenul, prin 1943,
pe toamnă, prin noiembrie parcă...
Ningea mărunt atunci ca şi acum.
Poate... Doamnă... mă vei osândi
să stau la dreapta dumneavoastră
pe vecie...
şi cu dreapta mea mână,
vârtos sărutată de ger vântos
de atât amar de ani,
să vă mângâi sufletul
prin sfârcul sânului dumneavoastră
stâng....
Până atunci ne presărăm praf şi frig
pe pletele nu încă dalbe
învăţând să zâmbim asemeni lui Ytzhak,
al nostru drumeţ,
când stropii de apă
de la duşul onorabilului hotel sus amintit
în fine i-au intrat în ochi.
Doamnă.
Şi munca eliberează într-adevăr,
Doamnă.
Să nu uitaţi, vă rugăm, asta
în scurtul răstimp.
