De profundis clamavi...

Băi, Iuda,
să știi, rogu-te-aș,
că nu te-am deranjat eu.
Te-a deranjat muierea mea,
draga de ea...
Pe bune că nici măcar
nu știu ce vrea...
Poate... să se vadă cu
dumneata...,
să puneți țară
la cale
cu capu' la vale...
Hai! Am plecat!
Am multă treabă!
Succes dumitale!

Instantaneu #2

Lamele fine din 

munții Făgăraș, 

ursoaicele...

cu pui pe făgaș... 

mi-au șoptit că

la oraș

e...cu... viață dulce,

fete cuminți,

băieței finuți ...

sex și alcool...

Nu mai sta matol!

Gata ...

Rămân aici.

Nu minți!

Nu fura!

Descurcă-te 

altcumva!

Cu altcineva...!

Altundeva!

Altcândva...

Altfel..., degeaba

agrăiesc.

Altfel degeaba...,

gândesc, iubesc și

zâmbesc.

Tu..., stea de mare!

Tu..., ăsta mare!

Deschis

Am început să cred 

că mor lent din clipa 

în care am uitat 

ce sper.
Am uitat 

ce sper 

în clipa-n

care n-am 

mai crezut în mine.
Încercând să dobor 

limite 

constant 

am depășit

granița mea.

M-am convins 

măcar 

c-am atins-o. 

Cumva...

Din acel moment 

totul s-a estompat.
Mica piesă

lipsă 

din angrenaj 

numită nădejde 

a reușit să blocheze 

tot.
De aici vin lacrimile. 

Mă uit în oglindă și plâng.
Mă uit în ochii fiului meu 

plângând.
Mă uit în jur 

în general 

și plâng.
Și pare că totul e sortit 

pieirii, uitării, zădărniciei 

fără de margini...
Devenirea devine agasantă, 

obositoare măcar, 

plictisitoare 

la modul exasperant.
Vibrarea e un pas spre neființă. 

Agitația e gratuită.
Pasivitatea e o invitație la moarte.
Moartea sperie. 

Moartea mă sperie. 

Nu o cunosc.
Necunoscutul sperie de fapt.
Mă sperie 

deci... 

ziua de mâine, 

secunda de peste o clipă.
Ce-o fi, o fi!

24.02.2019

Doina

Mama, în spatele

privirii tale aspre,
o întrevăd în amintire
pe iubita mea
îmbujorată...
Îmi zâmbește
cumva uimită,
jenată de toată zarva
creată.
Încurcate-s căile
domnului.
Știu.
Mă gândeam că
știi și tu...
În jurul meu e
pustiu.
În adâncul privirii
tale uimite,
simt mamă
mușcătura tigroaicei
rănite,
mersul ei legănat
De iubire!
Simt căldura sângelui,
chemarea străbunilor...
Ies la vânat.
Frigul e pur.
Mă îmbată.

Rău augur...

Simplissima

I

...sunete lucii și 

flori de gând,
nectar de lumină
cu locu-n pământ...
Tresar la zvonul
paşilor 

pe seară
caldele rânduri 

pe nori
de stele verzi 

speriind.

II

Slova-i uscată pe fila 

de fire mustind.
Cu pași ușori 

mă retrag spre cuib.
Coruri de stele-mi 

urează de bine.
Încă o seară singur 

cu mine...

2004

Surprins surâs

De când a început
să viseze...,
poetul e de neoprit...
Fute de ceva vreme
sirene...
Cică vrea să se facă
delfin,
să înoate în Egee
pe lângă
corabia lui
Odiseu și
să-l înțelepțească
lin.
Și-noată fin....
Se trezește mereu
brusc
și luptă în arene...
Pumnul în plex
frust,
iubita...!
Are ficat de babuin,
creier de delfin
de la Constanța
de la delfinariu...
Începe să devină
straniu.

Așa

...

Băi, fii atent !

Stai așa...

Mai bea ceva...!

Fii ca apa!

Calm și agitat ...

În joacă să sfâșii 

Munții Carpați 

mai ales!

Acolo sus la Capra...

Unde cerul pupă 

pământul duios

în nor de fulger

și eu pe tine în dos.

Sunt obosit.

Stai așa...

....

Nu s-a sfârșit povestea

asta încă!

Sunt ca o stâncă...

Fii tu ca apa!

Atinge-mă!

Treci peste!

Hai... Alunecă!

Hai fute-mă!

Sapă în inima mea

Cheile Bicazului!

Sunt o stâncă...

Nu uita!

Vede-ți de treaba ta!

Tu...

Apă!