De profundis clamavi...

Băi, Iuda,
să știi, rogu-te-aș,
că nu te-am deranjat eu.
Te-a deranjat muierea mea,
draga de ea...
Pe bune că nici măcar
nu știu ce vrea...
Poate... să se vadă cu
dumneata...,
să puneți țară
la cale
cu capu' la vale...
Hai! Am plecat!
Am multă treabă!
Succes dumitale!

Imprecație #2

La lucrul lui cu lumea

trebuie c-a băut mult
Domnul de s-a 

oprit dumineca.
Mai erau multe de făcut...
dar noi, ca niște suflete îngăduitoare...

înțelegem scăparea Dânsului
întrucâtva...
Măcar a apucat să facă proști,
curve o mie, muți și hoți...
să ne raportăm și noi 

la ceva.

1 aprilie 2018

Ce va fi va fi

Uită-te-n ochii mei,
mă, boule!
Ascultați de mine 

Shiva
fi bine.
că va fi bine
...sunt doar un
an...
Sunt timp, spațiu 

și preistorie
geografie, chimie și
palme d'Or
pe ogor 

risipind bunătate 

de avere,
de timp 

spațiu și 

istorie
concentrate în punct
fix, neclintit 

nestrămutat
de nimeni 

altcineva decât de
mâna mea și 

privirea dreaptă.
Scot leii din 

piatra seacă.
Mă bat cu dracul
pentru dramul ăla 

de libertate
la care țin
când mă duc acasă 

senin
și îmi ling rana,
liber de fier, 

fiere și vin,
zâmbind la cer

sincer, 

la fel de senin
și iute 

la mânie ca și mine.
Știu, fac deranj...
dar parcă voi 

așa aranjați...,
deștepți închipuiți,
mai tare deranjați
ordinea firească 

a lucrurilor și
pătrățelul în care 

stau cuminte...
...am zis.

Pentru că am
plecat pe poteca 

lu' tata,
nu pe a mea, 

sunt acum în
zarcă.
Dac-aș pleca iar
pe-a ta 

nu pe a mea
aș sta în ea încă 

o dată
pe când eu 

în zarca mea 

am de gând
să aud muzica 

îngerilor în... 

ceva timp...
cu bine, rău și 

Dumnezeu
la masă.

Doamne ajută!

Multă sănătate!

2021

Zgomot

Cercuri concentrice de plictiseală
strâng în jurul meu
stringente scopuri viitoare.
Ca un boboc de trandafir mă desfac
la auzul a trei cuvinte:
niciodată, nicăieri, nimic.

iunie 2004

Psalmul

...


Of, Doamne...!

Așteptarea, timpul, soarta...

toate astea...

dor.

Dor Doamne și iar dor!

Ia ascultă jalea mea...,

Dumneata!

Te rog...

Ne știm deja!

Am scrijelit

în garsoniera mea

de perete,

cu mana mea sângerândă

cândva,

osânda ta!

adică...:

"Eli, Eli, lama azavtani"

și încă ceva...

un verset, gen diptyque

...quoi...,

din Psalmul 101 sau 102...,

nu mai rețin exact...

Și tu m-ai văzut!

Și m-ai luminat...

Să nu întorci fața Ta de la mine !

Bine?!

Chiar cred că era mai

și sigur eram beat

cum sunt și acum...

Doamne, ascultă ruga mea...!

Nu-s nebun...

Sunt doar bun.

Prea bun uneori cu

cine nu se cade...

Arată-mi Doamne

al meu... calea!

O știu.

Doar vreau să mă asigur

că știi și tu.

Hai....!

Vino în inima mea!

Te iubesc atât de muult....!

E fum mut aici...

M-am cam săturat...

Aș veni la tine

și-ncă mai am multe de făcut...

Aici.

De-aia-s stâncă de neclintit

în lumea asta...

...


... dar noi ne știm...

Mai vorbim

din când în gând

și ne

trece...

și de bice,

și de Nietzsche,

și de Siddhartha

și... de tot.

Ne privim în ochi bine,

ne vorbim elegant

ne culcam pe un colț

de pat

împreună

toată noaptea

și uităm toate astea....

Nebunia e soră bună

cu uitarea

și noi

doi

știm

bine asta...


De-aia ne facem

amândoi treaba bine.

Cândva...,

crede-mă,

vom surâde estompat

de treaba asta.

Ai încredere!

Dumnezeu oi fi tuu...,

dar n-ai tu...

credința mea.

N-ai tu forța mea!

Energia...


Nu ești stâncă....

Doar ești imaterial.

Fără nume,

fără bani,

fără status și

cont pe Instagram...

Ești.

Ești aer de respirat

Atât mai trebuie.

Ce bine că ești....!


Am plecat.

Am treabă.

Te-am pupat!

Babel

Păcatul nostru dintru început
e prostia.
Ne-a făcut Domnul din lut și zoaie,
ne-a plămădit cu voie,
iar noi fără nevoie
I-am uitat lumina și
aplecați cu fața la țărână
am spus nu...
Acum... din trudă și venin,
din zadar, beznă și chin
nu mai ieșim.
Iar și rar... mai oftează câte unul
dintre noi
după grădina Edenului.
Și ceilalți, toți deodată,
Îi sufocă glasul cu vorbe de ocară
și iute îl răstignesc
drept nebun ce este și va fi
pe crucea propriei prostii.