Ochiul meu vede metastaze cum cască
în zâmbetul tău complezent de pe mască.
Frica și ura în zadar se screm să nască
improbabile monade în mintea flască.
O pasă proastă, o zi mai geroasă,
o epocă scârboasă devin circumstanțe
perfect atenuante, de tot consolante.
Așa se îmbâcsește firea și devine grasă
cu puncte mari de celulită pe partea nervoasă,
și straturi groase de jeg în zonă orificiului
bucal cu buza de jos umflata,
cu venin de șarpe constrictor în inima
care lasă.
Se mai uită și ochii uneori
precum caii se împușcau
într-un viitor anterior.
Dar mie nu-mi pasă...
Mie nu îmi mai pasă...
Hai..., lasă...!
Dau de știre mie că țigările mentolate
n-ajung la complexele constelate cum
nici joaca de-a v-ați ascunselea
Nu păcălește pe careva... sadea.
Fiecare, în transa lui, pe făgaș...
cu certificat de om integru pe făraș,
și mai ales cu ficat...
înspăimântat,
certificat .
Dar mie nu-mi pasă
Chiar... nu-mi mai pasă.
Hai lasă...
