2005
Sunt
numai eu în mine…
Câtă
singurătate şi…
câtă
linişte!
Mă
îndrăgostesc de mine încet,
irevocabil...
şi
frunze de vis îmi gâdilă tălpile.
Acum
e pentru totdeauna...
Acum deci aselenizează mereu conştiinţa.
Mă uit la tine... curgere...
cam ca Iisus plângându-şi căinţa.
Şi
cumpăna de greu îşi bâlbâie fiinţa
la
fel de lent cum ni se cerne voinţa.
Dorm în nori de sfinte granule...
Voi
nu mai sunteţi decât eu.
Cad cai zdrobiţi de sfântul eu şi
nori
îmi cântă din galbene surle.
Murim
cu toţii
învăţând încet, încet, să renunţăm.
