Încet gerunziul

2005

Sunt numai eu în mine…

Câtă singurătate şi…

câtă linişte!

Mă îndrăgostesc de mine încet, 

irevocabil...

şi frunze de vis îmi gâdilă tălpile.

Acum e pentru totdeauna...

Acum deci aselenizează mereu conştiinţa.

Mă uit la tine... curgere...

cam ca Iisus plângându-şi căinţa.

Şi cumpăna de greu îşi bâlbâie fiinţa

la fel de lent cum ni se cerne voinţa.

Dorm în nori de sfinte granule...

Voi nu mai sunteţi decât eu.

Cad cai zdrobiţi de sfântul eu şi

nori îmi cântă din galbene surle.

Murim cu toţii

învăţând încet, încet, să renunţăm.