Ursulețul care se credea super erou

Ursulețul s-a pierdut în pădure.
De vină sunt frunzele toamnei
așa frumos pictate de razele
soarelui. 

Ochii lui fură
fascinați îndelung...
Un fluture zboară 

nervos între o floare
de trifoi și o mlădiță

de stejar
camuflată în auriu
copt
pentru iarna ce va să vină.
Negreșit.

Inexorabil...
Mama ursoaică caută păstrăvii
cât s-au îngrășat
printre pietre la râu
ca de obicei
în timpul zilelor de vară.
Florile de trifoi 

violete de poftă 

sunt moi.
Ursulețul sare,
se bucură, râde,
caută în glumă
să înghită...,

să cuprindă
fluturele.

Precum și piatra

pe care stă...

acum și aici.  
Pentru el, iarna nu există 

încă,
foamea e un cuvânt
necunoscut
și mama și
tata...
eterni acolo...

pentru ajutor,
vorbă bună și
alte toane.
...
Ascultă de înțelepți!
Ține-ți cuvântul dat!
Fii adevărat!
E important.

Mute

Înconjurat de zgripțuroaice

într-un film mut,

ciocănesc surd

la porțile cerului.

Din perspectiva mea

sunt în inima ta.

Scuze pentru deranj!

Hai, deschide îndată!

Începe să mi se cam pară

deja

că nici tu nu ești

femeia mea...

Parcă prea sforăi

gros,

ai păr lung și stufos

pe coadă și...

copitele...,

mirosind a pucioasă...,

se cam întrezăresc

prin aerul clar...

într-o zi mai geroasă.

Oglinda

Oglinda nu mai minte

fix din secunda

în care o spargi

cu privirea.

Din momentul acela,

probabil crezându-se

între femei,

începe să ne bârfească.

...

Și-acuma...

Ia-mă în brațe, 

dă-mi căldură!

Sufăr de frig tot...

timpul.

Pupă-mă de 

noapte bună.