Zgomot

Cercuri concentrice de plictiseală
strâng în jurul meu
stringente scopuri viitoare.
Ca un boboc de trandafir mă desfac
la auzul a trei cuvinte:
niciodată, nicăieri, nimic.

iunie 2004

Emaciat

Emaciaţi aşteptăm osânda ta,
Doamnă,
precum Ytzhak aştepta apa la duş
cazat în fine... cu multă ospitalitate
la Birkenau Hotel după o plăcută
promenadă cu trenul, prin 1943,
pe toamnă, prin noiembrie parcă...
Ningea mărunt atunci ca şi acum.

Poate... Doamnă... mă vei osândi
să stau la dreapta dumneavoastră
pe vecie...
şi cu dreapta mea mână,
vârtos sărutată de ger vântos
de atât amar de ani,
să vă mângâi sufletul
prin sfârcul sânului dumneavoastră
stâng....

Până atunci ne presărăm praf şi frig
pe pletele nu încă dalbe
învăţând să zâmbim asemeni lui Ytzhak,
al nostru drumeţ,
când stropii de apă
de la duşul onorabilului hotel sus amintit
în fine i-au intrat în ochi.
Doamnă.
Şi munca eliberează într-adevăr,
Doamnă.
Să nu uitaţi, vă rugăm, asta
în scurtul răstimp.

Sindrom dez/îngropat

Ai obosit să fiu un proiectil
din primul război balcanic
găsit pe coclauri amorsat
dezgropat, neexplodat.
Am obosit să fiu un proiectil îngropat
din primul război balcanic încoace...
Mi-ar fi plăcut
sau... nu ştiu...
ţi-ar fi plăcut
să fi fost dezamorsat
prin al doilea război mondial,
spre sfârşit... prin 1945 parcă...
pe undeva pe lângă Nagasaki poate,
scuză-mi te rog accentul japonez neexersat.
Subatomic mă destram peste tine
Ai obosit să fiu nuclear.
Şi în marea mea dragoste,
în marea mea iubire de voi
mă voi fi dus să mă îngrop la loc
pe undeva pe lângă antica Messembria
în iarna lui 1912, în brazdă,
neexplodat, amorsat, nuclear zic,
prin coclauri de nisip bătuţi de valurile unei
mări prea reci să mai fie posibilă.
Şi de mă va găsi vreun golan,
pardon, vreun domn intelectual mai de la nord,
sau de unde o vrea topografia, bat-o vina,
Să îi fie de bine!

Ambiguu catehism

2004

M-am întâlnit în metrou cu un zeu:
„Ce faci, mă? Tot trist?”
„Mda, mă chinui şi eu, frate! Mă chinui, frate! Frate...”
A zis zeul:
„Ceea ce faci, pentru tine faci şi ce-i făcut nu se dezleagă.
Fericit este cel care ştie de cu seară ce va face a doua zi căci…
ca de un fir de păianjen îi atârnă inima
şi năvalnic îi mai bate-n piept
când în echilibru pluteşte şi-n…
juru-i mii de muşte roiesc.
Tu plângi aşteptând să te bălăceşti iar
în prima apă din lacul din ţara Amintirilor dulci…
Plânge-ţi de milă mlădiţă nobilă,
că nu-ţi vezi moştenirea de fum…”
I-am răspuns slab, dar înciudat:
„Mă socoţi vinovat că mă consum?
Beau prea mult? Pierd timp?
Sunt vinovat că nu am împuşcat timpul în cap?
Că-mi distrug cu temeinicie visele?
Că plâng şi râd când ar trebui să dorm?
Că am nimerit în grădina desfătărilor pe uşa din dos?
Că nu găsesc rostul…?,
Că nu mai cred în mine şi-n tine…?
Nu cred în tine?
Nu cred în tine.
Că m-am depărtat de mine,
că m-am depărtat de mine?
La mare depărtare de mine…?”
Şi cu suflarea mea pâlpâitoare în mâinile sale de lapte scăldate,
Mi-a răspuns un zeu…, acelaşi zeu:
„Ăăă! Uite cum e… Mă grăbesc acum… Cobor la prima…
Te sun eu zilele astea… Ai grijă de tine… Pa!”