bandcamp

Se afișează postările cu eticheta scurgere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scurgere. Afișați toate postările

25.8.18

La bătrânețe

Cam atunci când se coace timpul,
mă voi fi retras lângă o apă,
ca s-o ascult,
să învăț...
Cum de curge ea ca totul pe lumea asta,
Cum face valuri la suprafață
Iar în adânc e neclintită ca o piatră,
aşa... ca o femeie deșteaptă...,
Cum de reuşeşte să se insinueze,
ca lumina şi astfel
să îl imite pe Creator...
Cum de se ţine unită ca un cuib
de viespi...
Cum de hrănește vieți,
Cum de anină bieți...
Da... vreau să învăț de la apă
cum să stau drept în luntrea lui Charon,
Ce fel să mă port când îi dau bănuțul...
Și dacă apa mă va înțelepți,
voi strânge mâna luntrașului etern
şi zâmbind, voi sări din biata lui barcă...
Ca să fiu
pentru eternitate
curgere, pace, unitate, milă
şi câte şi mai câte mă va fi învățat
ea
în scurtul răgaz.

16.5.15

Otras cosas


2003
Pe vremuri, mă jucam în soarele care răsărea din lacul primei scalde.
Odată alergam să prind ultimul tren spre peştera întunecată a anilor,
culegeam ultimele fructe ale pomului binelui şi răului şi
cugetam că ziua şi noaptea, în pântecul lumii, sunt siameze.
Altădată mă uitam la sânii tăi, mamă, ca la sfinxul temnicer al belşugului,
construiam lumi adevărate din basmele tale pe covorul de suferinţe apuse,
mă încurcam în părul negru din coama calului lui Făt Frumos şi
nu credeam că zborul spre mine e atât de greu, nici că
voi apuca să mor zilnic şi să răsar glorios doar în amintiri şi vise.
Acum mă gândesc la alte lucruri…
Cele mai multe din ele sunt încă verzi la fruct şi stau să cadă când bate vântul.

29.10.12

Oportunităţi ratate

Ziua de azi a venit mai devreme,
a intrat şi a trântit uşa
să se asigure că ne trezeşte pe toţi.
Avea în mână o umbrelă stricată şi sacoşa
cu care mergeam noi, uneori, la cules de bureţi
în pădure, pe coasta dealului mai sus de sat.
Ziua s-a încruntat, a salutat cu jumătate de gură
şi noi, cu ochii mijiţi, am răspuns "Bună dimineaţa!" prelung,
cum îi răspundeam unui profesor exigent
la şcoală când nu ne învăţasem lecţia.
Căci nu ne-am invăţat lecţia nici pentru azi şi-am fi vrut totuşi
să ştim măcar să zâmbim, să muncim, să sperăm...
Şi ziua asta nu părea să aibă răbdare cu noi...
Afişa un surâs bine strâns între buze în timp ce cu degetul
îndepărta un chiştoc de pe scaunul pe care se-aşezase.
Pe noi ne durea capul şi priveam năuci
unul la altul, neştiind ce să credem nici
cum să procedăm cu acest musafir inopinat,
care sigur va pleca în câteva ore pentru totdeauna
şi ne va lasa în beznă, trişti şi neconsolaţi
că nici acum nu am dat dovadă de ospitalitate,
responsabilitate, colocvialitate,
personalitate, perspicacitate...
şi-am fost porci, nu oameni...,
deşi nu mai îmi amintesc să fi spus vreunul aseară
vreo necuviinţă prietenei noastre Circe,
cât timp, muţi şi tâmpi, ne uitam toţi la lună
şi ne rodeam unghiile.

22.8.11

...întâmplări pe o scară de la amoebă la concept

vorbe în vânt, frunze pulsând...
flori de gheaţă din fluxul sonor
atârnă de gândul în zbor
imagini şi curgeri îngreunând...

*

al meu dumnezeu, în agonia plictiselii,
mai trage-un fum şi-l cheamă
pe diavol la împăcare
cu jumătate de gură.

*


Respir.
Fir-ar ale dracului gesturile reflex,
obişnuinţele şi instinctele!

*

ni se scurg ochii printre gene
şi viaţa printre degete
şi cuvintele printre limbi...
dar nu ne oprim
noi, ăştia..., şerpi cu limbi multiplicate
printre care cuvinte se scurg,
până nu ne topeşte soarele raţiunii,
sau al preaplinului..., nici nu mai ştiu!
...de fapt, şi noi ne scurgem
printre cuvinte...
E un du-te-vino nebun
între credinţă şi destrămare
între stele şi viermi
între mine şi voi...
stop!

*

La început mi s-a părut că viaţa
e... plastică,
aşa... ca mingea de volei a
fetiţelor vecinei de la parter.
Dar m-ai întrerupt tu,
draga mea,
şi acum gândul să mă fac remarcat
e în erecţie,
precum statuia viitorului... meu,
imaginat de mintea... mea,
acum şi aici.
Trecem şi peste asta,
cu un pic de concentrare şi
un pahar din cucuta uitării.

*

Trece tramvaiul pe bulevard
şi zeci de babe tresaltă-n baston
să-l prindă până la prima.
Şi zilele trec prin viaţa mea,
of..., nefericitul de mine
a încărunţit încercând să le prindă
tremurând cu inima lui.
Trece tramvaiul pe bulevard...
Zău aşa, sunt ameţit de-atâta zgomot
pentru nimic.