Sfârşit conjugat

Trupul omului,
cocon de vierme,
stă să moară.
Peste puţin îi va sufla
vântul primăvăratec
peste coaste,
şi celelalte oase,
peste mări de nisip
şi ţarini însetate...
prin hăul din ochi...
..................................
...cu praf din aripa
fluturelui ce va fi...
cu praf din aripa
fluturelui ce va fi fost.

Drift

Trezeşte-te, copile!
Trezeşte-te!
Bate vântul în frunze,
cu
copita.

Mărturie ultimă

Prin secunde adie miasme
de hoituri
de mult pângărite
de viermi.
Dorinţele se scurg afară
din vene
spre ţarini sterpe,
căci iarba şi-a pierdut verdele
şi se hrăneşte acum
cu preconcepţii.
Zâmbetul tău, dragă,
prea mult deochiat,
devine o formă geometrică
aducând cu o coasă.

Mâna demiurgului,
ah, doamne,
ninsă de raze, a prins rădăcini
pe un nor.
Şi apa,
ca mai veac, se preface
în nepăsare.
Până la măduvă,
până la măduvă,
prin piele şi seu,
prin carne şi os,
tropăie copitele vântului,
peste dalbii profeţi...
până când evidenţa devine
tot mai greu
de zdruncinat...,
până când aici nu rămâne
decât ceaţa de mac.

Phobos înlănțuit [dub]

Undeva în dezmărginire,
în versul dezgolit,
frunzele de sentiment se ofilesc
și cad în Lethe cea năvalnică;
vântul a împietrit
demult... de prea mult...
Greieri cu antene clăpăuge
tac și se uită
ca proștii unii la altii
în sublimă neînțelegere...
Undeva în dezmărginire,
un pește congelat
sfârâie ritualic
în cratiță
chemând viața înapoi;
toamna iese din vulva anului
cu un țipăt strident
de luptă de clasă
tulburând somnul
gospodinelor cu auzul fin,
trei etaje mai jos...

...întâmplări pe o scară de la amoebă la concept

vorbe în vânt, frunze pulsând...
flori de gheaţă din fluxul sonor
atârnă de gândul în zbor
imagini şi curgeri îngreunând...

*

al meu dumnezeu, în agonia plictiselii,
mai trage-un fum şi-l cheamă
pe diavol la împăcare
cu jumătate de gură.

*


Respir.
Fir-ar ale dracului gesturile reflex,
obişnuinţele şi instinctele!

*

ni se scurg ochii printre gene
şi viaţa printre degete
şi cuvintele printre limbi...
dar nu ne oprim
noi, ăştia..., şerpi cu limbi multiplicate
printre care cuvinte se scurg,
până nu ne topeşte soarele raţiunii,
sau al preaplinului..., nici nu mai ştiu!
...de fapt, şi noi ne scurgem
printre cuvinte...
E un du-te-vino nebun
între credinţă şi destrămare
între stele şi viermi
între mine şi voi...
stop!

*

La început mi s-a părut că viaţa
e... plastică,
aşa... ca mingea de volei a
fetiţelor vecinei de la parter.
Dar m-ai întrerupt tu,
draga mea,
şi acum gândul să mă fac remarcat
e în erecţie,
precum statuia viitorului... meu,
imaginat de mintea... mea,
acum şi aici.
Trecem şi peste asta,
cu un pic de concentrare şi
un pahar din cucuta uitării.

*

Trece tramvaiul pe bulevard
şi zeci de babe tresaltă-n baston
să-l prindă până la prima.
Şi zilele trec prin viaţa mea,
of..., nefericitul de mine
a încărunţit încercând să le prindă
tremurând cu inima lui.
Trece tramvaiul pe bulevard...
Zău aşa, sunt ameţit de-atâta zgomot
pentru nimic.