„E timpul să întreci munţii în statornicie!
E vremea să strângi în pumn toţi
gândăceii din poeziile de demult!
E timpul să înţelegi şi tu,
pentru bunul dumnezeu,
pe ce lume trăieşti!”
Aşa-mi vorbea fratele de fum
încercând să îşi aducă aminte
cine este, unde şi-a uitat ceasul şi
numele oraşului în care avem cinstea să
vagabondăm în clipele astea
care s-au încăpăţânat
să nu mai treacă.
*
S-a împlântat pumnalul străinului în spatele meu,
frate de fum!
Mai ţii tu minte când maica imponderabilă
ne legăna în pântecul ei de căprioară?
Acum mă mănâncă lutul din care-s plămădit,
şi străinul ăsta negru
îşi tot înfige pumnalul de stăruinţă în
carnea ieşită din sudalma tatălui nostru!
................................................
Frate de fum să plutim de aici,
mă sperie toate umorile astea apoase!
