Phobos înlănțuit [dub]

Undeva în dezmărginire,
în versul dezgolit,
frunzele de sentiment se ofilesc
și cad în Lethe cea năvalnică;
vântul a împietrit
demult... de prea mult...
Greieri cu antene clăpăuge
tac și se uită
ca proștii unii la altii
în sublimă neînțelegere...
Undeva în dezmărginire,
un pește congelat
sfârâie ritualic
în cratiță
chemând viața înapoi;
toamna iese din vulva anului
cu un țipăt strident
de luptă de clasă
tulburând somnul
gospodinelor cu auzul fin,
trei etaje mai jos...

Phobos înlănțuit

Undeva în dezmărginirea rece a universului...
stă aşezat pe tronul său fiul omului
și se şterge la cur
cu o frunză de sentiment.
Greierii intergalactici nu cântă
în depărtare.
Nu adie
nici o boare de vânt
și
nici o boare de gând.
Mai jos cu trei etaje
fiica omului gătește un pește congelat.
Și uite-așa miroase toamna
a mici drame,
a vulvă fertilă,
a luptă de clasă
și
a somn.

Exortaţie defulată asezonată cu un baros în moalele capului

Poţi şi tu!
Trebuie să vrei monstruos!
Doar eşti om ca toţi oamenii!
Ai dorinţa de fier,
braţul ferm de cremene şi
rădăcinile înfipte în
oceanul de sentimente!
Eşti viu şi
ar fi păcat de la dumnezeu să
începi să plângi tocmai acum
în toiul serbării
organizate în onoarea
conceptului de... identitate,
răposat de pe vremea lui
moş Noe!
...
Alţii cum reuşesc?

[concluzie]
Mai curge prin venele mele
o fărâmă de lut primordial,
o fărâmă din adam de la început;
şi mi-e teamă că îl voi scuipa
în faţa voastră, dragilor,
într-un ultim act abreactiv!

Chronologii desuete

„E timpul să întreci munţii în statornicie!

E vremea să strângi în pumn toţi

gândăceii din poeziile de demult!

E timpul să înţelegi şi tu,

pentru bunul dumnezeu,

pe ce lume trăieşti!”

Aşa-mi vorbea fratele de fum

încercând să îşi aducă aminte

cine este, unde şi-a uitat ceasul şi

numele oraşului în care avem cinstea să

vagabondăm în clipele astea

care s-au încăpăţânat

să nu mai treacă.

*

S-a împlântat pumnalul străinului în spatele meu,

frate de fum!

Mai ţii tu minte când maica imponderabilă

ne legăna în pântecul ei de căprioară?

Acum mă mănâncă lutul din care-s plămădit,

şi străinul ăsta negru

îşi tot înfige pumnalul de stăruinţă în

carnea ieşită din sudalma tatălui nostru!

................................................

Frate de fum să plutim de aici,

mă sperie toate umorile astea apoase!

...întâmplări pe o scară de la amoebă la concept

vorbe în vânt, frunze pulsând...
flori de gheaţă din fluxul sonor
atârnă de gândul în zbor
imagini şi curgeri îngreunând...

*

al meu dumnezeu, în agonia plictiselii,
mai trage-un fum şi-l cheamă
pe diavol la împăcare
cu jumătate de gură.

*


Respir.
Fir-ar ale dracului gesturile reflex,
obişnuinţele şi instinctele!

*

ni se scurg ochii printre gene
şi viaţa printre degete
şi cuvintele printre limbi...
dar nu ne oprim
noi, ăştia..., şerpi cu limbi multiplicate
printre care cuvinte se scurg,
până nu ne topeşte soarele raţiunii,
sau al preaplinului..., nici nu mai ştiu!
...de fapt, şi noi ne scurgem
printre cuvinte...
E un du-te-vino nebun
între credinţă şi destrămare
între stele şi viermi
între mine şi voi...
stop!

*

La început mi s-a părut că viaţa
e... plastică,
aşa... ca mingea de volei a
fetiţelor vecinei de la parter.
Dar m-ai întrerupt tu,
draga mea,
şi acum gândul să mă fac remarcat
e în erecţie,
precum statuia viitorului... meu,
imaginat de mintea... mea,
acum şi aici.
Trecem şi peste asta,
cu un pic de concentrare şi
un pahar din cucuta uitării.

*

Trece tramvaiul pe bulevard
şi zeci de babe tresaltă-n baston
să-l prindă până la prima.
Şi zilele trec prin viaţa mea,
of..., nefericitul de mine
a încărunţit încercând să le prindă
tremurând cu inima lui.
Trece tramvaiul pe bulevard...
Zău aşa, sunt ameţit de-atâta zgomot
pentru nimic.