Sfârşit conjugat

Trupul omului,
cocon de vierme,
stă să moară.
Peste puţin îi va sufla
vântul primăvăratec
peste coaste,
şi celelalte oase,
peste mări de nisip
şi ţarini însetate...
prin hăul din ochi...
..................................
...cu praf din aripa
fluturelui ce va fi...
cu praf din aripa
fluturelui ce va fi fost.

Brusc

Pe lângă mine...

trec în pas cadenţat 

secundele

precum un batalion de soldaţi germani în drum 

spre front.

Se opreşte una şi-mi cere o ţigară...

„M-am lăsat de fumat în ultimul război” 

mă scuz la repezeală

şi vocea-mi răsună în cap

ca un chinval.

Secundele râd, sau latră, nu-mi mai e clar...

Pe lângă mine...

trec în pas cadenţat, în marş cadenţat...,

în an, în pizda mă-sii de an, 

în van... 

Tropăitul lor se transformă în ţiuit,

din ce în ce mai cumplit,

din ce în ce...

Trecut şi viitor, 

două hecatombe ale ordinii...

Prezentul, 

iluzia unei nebunii amânate.

Epigramă

Tu, dragul meu prieten încă departe,
eşti întruparea unei exortaţii
scandate prost.

Best, Vincent! [modular 1]

Închipuieşte-ţi, dragă,
'Jérôme, ...arrête,
...c'est dégueulasse !'
'Ibrahim, de ce-l tragi de păr 
pe Isaac ?'
'Nu ştiai că mai rar înseamnă
mai puţin...?
un pic mai puţin
...
rahat ?'
mi-e somn.

Oportunităţi ratate

Ziua de azi a venit mai devreme,
a intrat şi a trântit uşa
să se asigure că ne trezeşte pe toţi.
Avea în mână o umbrelă stricată şi sacoşa
cu care mergeam noi, uneori, la cules de bureţi
în pădure, pe coasta dealului mai sus de sat.
Ziua s-a încruntat, a salutat cu jumătate de gură
şi noi, cu ochii mijiţi, am răspuns "Bună dimineaţa!" prelung,
cum îi răspundeam unui profesor exigent
la şcoală când nu ne învăţasem lecţia.
Căci nu ne-am invăţat lecţia nici pentru azi şi-am fi vrut totuşi
să ştim măcar să zâmbim, să muncim, să sperăm...
Şi ziua asta nu părea să aibă răbdare cu noi...
Afişa un surâs bine strâns între buze în timp ce cu degetul
îndepărta un chiştoc de pe scaunul pe care se-aşezase.
Pe noi ne durea capul şi priveam năuci
unul la altul, neştiind ce să credem nici
cum să procedăm cu acest musafir inopinat,
care sigur va pleca în câteva ore pentru totdeauna
şi ne va lasa în beznă, trişti şi neconsolaţi
că nici acum nu am dat dovadă de ospitalitate,
responsabilitate, colocvialitate,
personalitate, perspicacitate...
şi-am fost porci, nu oameni...,
deşi nu mai îmi amintesc să fi spus vreunul aseară
vreo necuviinţă prietenei noastre Circe,
cât timp, muţi şi tâmpi, ne uitam toţi la lună
şi ne rodeam unghiile.

Ontogeneză

Copil fiind,
trăiam în câmpia Mesopotamiei.
Spuma râului mi-a scăldat piciorul
la apus...
Cei care-au fost acolo ştiu
cât de greu e să-ţi aduci
aminte,
cuminte,
de caii măreţilor greci
călcând pe urmele lui Enkidu...
Foşneşte un vânt uscat
în vene,
mintea nu ştie ce să mai creadă,
iar aheii,
călăuziţi de Athena fecioara,
cuceresc Troia
pentru totdeauna.

Drift

Trezeşte-te, copile!
Trezeşte-te!
Bate vântul în frunze,
cu
copita.

Mărturie ultimă

Prin secunde adie miasme
de hoituri
de mult pângărite
de viermi.
Dorinţele se scurg afară
din vene
spre ţarini sterpe,
căci iarba şi-a pierdut verdele
şi se hrăneşte acum
cu preconcepţii.
Zâmbetul tău, dragă,
prea mult deochiat,
devine o formă geometrică
aducând cu o coasă.

Mâna demiurgului,
ah, doamne,
ninsă de raze, a prins rădăcini
pe un nor.
Şi apa,
ca mai veac, se preface
în nepăsare.
Până la măduvă,
până la măduvă,
prin piele şi seu,
prin carne şi os,
tropăie copitele vântului,
peste dalbii profeţi...
până când evidenţa devine
tot mai greu
de zdruncinat...,
până când aici nu rămâne
decât ceaţa de mac.

Peisaj exponenţial

Cercul din jur devine...
devine mai strâmt.
Ochii coboară în văi
de fluvii stoarse-n
fierbinte nisip.
Gândul mocneşte
pe  granitul topit.
Cuvintele se pierd în
nenumite delte
pline de nenumiţi peşti,
nenumite cârlige şi nenumit fum.
Spumegă timpanele...
Eternitatea erupe
agale mai încolo pe un deal,
acum, aievea, pentru totdeaunea...
Sufletele se prefac in scrum.
Dinţi cariaţi muşcă din nenumit
precum adam, atunci,
la început
din coasta de lut.
Liniştea de pe urmă
dă târcoale unui
muşuroi de furnici.

Glutonerie perfidă

Am obosit să mă dezintegrez în molecule de rază
şi să mă refac începand de la ochi
de fiecare dată când muşc straşnic din viaţă.

Constatări

1
Plantele au singura modalitate de înmulţire
inteligibilă.
Prin rădăcini, prind rădăcini
oriunde şi oricum...
2
Plantele sunt model de echilibru
şi constanţă.
Se îndreaptă spre soare
oriunde, oricum...

Kenoza [fractaleproză]

Blanc..., blanc...,
bate clopotul la biserică
şi creieraşii
gri..., gri..., gri...
se abat pe poteci
de linişte.
În mintea maestrului
se compune simfonia lumii.
În trap curg secunde, zile, vieţi,
veacuri...
Gândul se iscă-n hăul de nenumit
şi se destramă cu dangăt
în drum spre urechi, clipă de clipă,
aproape înţeles.
Cri..., cri..., cri...
bate clopotul la biserică
şi greierii exclamă la unison:
"Of..., dac-ar adia vântul!"...

Radical liber [Allegro]

Te-aş putea strivi sufletule,
ca pe o gâză
ce eşti,
ca pe o gâză care eşti rază în urechea mea.
Te-aş putea strivi, o, gâză, ca pe
o idee genială pe masa beţiei,
ca pe o frunză pulsând la soare
când primăvara mângâie
mai dulce.
Dar nu o fac, sufletule.
E prea mult că norii umbresc luna
şi că urlă lupii
la toate speranţele noastre.
Tu mă vei lumina,
tu vei vâna bizoni acolo,
pe prerii,
vei râde de Anteu,
vei rupe nori cu un zâmbet...
Vei fii viu, sufletule,
ca un cui înfipt în zidul
pleromei!

Fractaleproze

Balanţa [fractaleproza 1]
Crâng toamnă plâng.
Lângă drum, pe ud, blând
mă târăsc şi mi-e frică.
Lângă drum plâng toamnă.
Pe ud crâng blând,
mă târăsc şi mi-e frică.

Simplissima [fractaleproza 2]
Îngerul a căzut pe iarbă tare.
A căzut îngerul tare pe iarbă.
Tare îngerul a căzut pe iarbă.
Pe iarbă îngerul tare a căzut
în ger.

Geneza [fractaleproza 3]
Din spuma valului s-a întrupat zeiţa
vicleană, a ochiului stăpână
şi a împietrit omul.
Din spuma cuvântului s-a întrupat zeiţa
harnică, a lamei stăpână
şi a împietrit omul.
Din spuma pământului s-a întrupat zeul
cuminte, al baştinei stăpân
şi a împietrit omul.
Din spuma cerului s-a întrupat zeul
tiran, al potecilor stăpân
şi a împietrit omul... în spumă.

Dinamism oarecum ortodox [fractaleproza 4]
Sus mai sus, pe val...
printre cuvânt
cu tine în vânt
Jos mai jos, pe gând
printre cuvânt
cu mine-n pământ.
La stânga mai la stânga, pe mal,
printre cuvânt
cu-n peşte înotând.
La dreapta mai la dreapta, curând
printre cuvânt
cu crucea-s urcând.

Cădere [fractaleproza 5]
Copile, dă-te jos din copac!
Fiule, dă-te jos din cer!
Copile, dă-te jos de pe cruce!
Fiule, dă-te jos din mormânt!
Copacule, dă-te jos din cer!
Cruce, comoară,
în mormânt coboară!

Pocăinţă instant

Prietena mea Circe
stă capră şi paşte
pe marginea unui şanţ
înverzit din inima mea.
Sunt un bun păstor, îmi venea să
zic,
vântul îmi bate în spete,
cerul mă pupă şi
mi-e lumea de plută...
Când am simţit deodată
în tâmplă
gerul tău, mărite Iisuse,
cu pleata nervoasă
în cruce pe-un gând al meu.

Radical liber

Tu adulmeci preeria...
Dintr-o privire prăvăleşti
turmele de bizoni în
hăuri de spaimă.
Pe Anteu l-ai atârnat la
oblâncul şeii
că numai
vârful picioarelor sale  moi
mângâie firele de iarbă....

Ars paranoica

Cu alean se opresc stropii de ploaie
Putem vedea atomii cum cu zâmbet
se încolonează în abur de ceaţă,
Auzim bine, doar urechile ni-s
ascuţite de săbiile samurailor de la
soare răsare.
Lumina, cu o graţie de-un galben copt,
ne loveşte-n retină.
Atomii râd de-a binelea.
Ei, sclavii unei iluzii nevăzute,
sau bătaia de joc a zarului,
ne râd în nas!

Diptic temperat

În acest oraş plin de beţivi,

când mai spune omul un „Trebuie!” şi-şi dă o palmă

în faţa oglinzii, de încurajare,

şaptezeci de „Las-o baltă!” se prăvălesc în ecou

din colţurile minţii lui, perfect rotunde...

şi ninsoarea de zădărnicie nu conteneşte

şi e frig ca-ntr-un iad

şi iarna asta e abia la început...

*

Zădărnicia cade lin peste sufletul omului

ca fulgii de zăpadă pe trotuarul pişat azi noapte de beţivi.

Cum încearcă omul să se acopere cu un gând,

vine îndoiala şi i-l face ţăndări,

să rămână gol în faţa necuprinsului geros.

Cum face un foc de speranţă, plouă cu deziluzii

şi totul se stinge. Şi e frig al dracului,

între aceşti patru pereţi.

Corespondenţă

Cad frunzele. Cad gândurile.
Cad reţelele electrice în marile oraşe.
Înnebunesc turmele.
Gem sistemele filozofice.
Se blochează sinapsele.
Caii refuză ovăzul şi cer tutun.
Columb incendiază caravele.
E linişte la casa de nebuni.
Abia mai pâlpâie iubirea
în ochiul săracilor eremiţi.
Din altar fug iluzii cernite cu
pui de mâţă-ntre dinţi.
Deraiază istorii grandioase.
Curvele-alină pe sfinţii părinţi.
Principiile beau vin la
masă cu glumele porcoase.
Sirenele au amuţit cuminţi.
......................................
Pana generală a afectat
deopotrivă raiul şi pământul.
Ba până şi din bolgiile iadului
se primesc reclamaţii neîncetat.
Cu aripile suflecate,
îngerii specializaţi dau asigurări că
situaţia va fi remediată.
De vină pare să fie o minusculă
siguranţă suprasolicitată
sau o diodă arsă
undeva într-un suflet defectat...
Vom reveni cu amănunte.

Mitul dezintegrării

se dedică lui Carl Jung

Prietena mea Circe citeşte Gide.
Tolanită pe vid, prietena mea
se excită avid cu mesaje de adio,
scrisorele de amor şi
câte şi mai câte scuipă
mintea la necaz.
Prietena mea Circe
te ignoră, amice,
şi râde stupid!...
Prietenul meu Buddha e livid.
Contemplă obştea smintită
aruncând pietre în baltă,
are o lamă în mâna dreaptă,
ochii plânşi, roşii şi
vena pe stânga crăpată.
Prietenul meu Buddha
va muri negreşit;
mă-ntreabă dacă am
ceva să-i transmit
lui Enkidu,
prea bunul nostru amic.
'Va fi bine!' îmi vine să ţip
'Când pietrele vor adormi
vâna-vom împreună iar lei
pe luciul de vid...'

Pastel hibernal

Tăuraşi roz zburdă pe o câmpie albă
cu nimic specială, după câte se pare,
cu gânduri de plumb în coarne,
cu vise vremelnice viscolite de frici veşnice.
.................................................
Se pogoară întunericul peste colibele vieţii,
se aud lătrăturile dorinţelor
reflectate în gheaţa morţii ce va să fie.
Scrâşneşte lumina înţelepciunii
călcând pe omătul proaspăt de eternitate.
Uită-ţi uitarea! Omoară-ţi întinderea!
Îngroapă-te în nisipul negru al nimicniciei!
Şi... linişte!

Căderea

Mătăhăind, am călcat peste stratul cu
flori dumnezeiesc de frumoase din grădina raiului şi
am atins cu mâna mea murdară de sânge, cu
degetul meu cu unghia roasă
zidul tribunalului ceresc.
Paznic era sfântul şi
eu fiind beat de iubire, beat de viaţă şi nemurire,
l-am întrebat mai mult în glumă
'Unde-i bă tata? Zi-mi boule, nu mai lua mina aia gravă
de boşorog în vizită la domul invalizilor!' şi
nu mi-a zis; a închis numai ochii pentru un veac,
parcă dezgustat, şi mi-a dat două vise frumoase din
buzunarul lui larg, în ideea
s-o şterg mai repede de-acolo.
'Da' ce sunt eu, bă, cerşetor? Pişa-m-aş pe visele tale
de nimic şi n-aş avea parte de prostia voastră!'
Sfântul m-a ignorat cu un zâmbet şi
eu am adormit apoi pe aleea unei amintiri mai umbroase şi
când m-am trezit eram ud şi frigul mă durea în oase.
Mirosea în jur a pişat şi aveam senzaţia că trăiesc
multiplicat într-un film ieftin şi fără haz.

[compensaţie prospectivă]

Cu o coajă de iubire am zgâriat pe zidul tribunalului ceresc

'Viaţa e de căcat!'

Degetele-mi mustesc acum sânge;

picură greaţă din nori;

pe pământ lumina zămisleşte întuneric,

sub pământ neobosiţii îşi bat joc de ofrandele creştinilor…

În miez mă aşez pe mine…

Şi un ciob de speranţă care sfârtecă.

Phobos înlănțuit [dub]

Undeva în dezmărginire,
în versul dezgolit,
frunzele de sentiment se ofilesc
și cad în Lethe cea năvalnică;
vântul a împietrit
demult... de prea mult...
Greieri cu antene clăpăuge
tac și se uită
ca proștii unii la altii
în sublimă neînțelegere...
Undeva în dezmărginire,
un pește congelat
sfârâie ritualic
în cratiță
chemând viața înapoi;
toamna iese din vulva anului
cu un țipăt strident
de luptă de clasă
tulburând somnul
gospodinelor cu auzul fin,
trei etaje mai jos...

Phobos înlănțuit

Undeva în dezmărginirea rece a universului...
stă aşezat pe tronul său fiul omului
și se şterge la cur
cu o frunză de sentiment.
Greierii intergalactici nu cântă
în depărtare.
Nu adie
nici o boare de vânt
și
nici o boare de gând.
Mai jos cu trei etaje
fiica omului gătește un pește congelat.
Și uite-așa miroase toamna
a mici drame,
a vulvă fertilă,
a luptă de clasă
și
a somn.

Exortaţie defulată asezonată cu un baros în moalele capului

Poţi şi tu!
Trebuie să vrei monstruos!
Doar eşti om ca toţi oamenii!
Ai dorinţa de fier,
braţul ferm de cremene şi
rădăcinile înfipte în
oceanul de sentimente!
Eşti viu şi
ar fi păcat de la dumnezeu să
începi să plângi tocmai acum
în toiul serbării
organizate în onoarea
conceptului de... identitate,
răposat de pe vremea lui
moş Noe!
...
Alţii cum reuşesc?

[concluzie]
Mai curge prin venele mele
o fărâmă de lut primordial,
o fărâmă din adam de la început;
şi mi-e teamă că îl voi scuipa
în faţa voastră, dragilor,
într-un ultim act abreactiv!

Chronologii desuete

„E timpul să întreci munţii în statornicie!

E vremea să strângi în pumn toţi

gândăceii din poeziile de demult!

E timpul să înţelegi şi tu,

pentru bunul dumnezeu,

pe ce lume trăieşti!”

Aşa-mi vorbea fratele de fum

încercând să îşi aducă aminte

cine este, unde şi-a uitat ceasul şi

numele oraşului în care avem cinstea să

vagabondăm în clipele astea

care s-au încăpăţânat

să nu mai treacă.

*

S-a împlântat pumnalul străinului în spatele meu,

frate de fum!

Mai ţii tu minte când maica imponderabilă

ne legăna în pântecul ei de căprioară?

Acum mă mănâncă lutul din care-s plămădit,

şi străinul ăsta negru

îşi tot înfige pumnalul de stăruinţă în

carnea ieşită din sudalma tatălui nostru!

................................................

Frate de fum să plutim de aici,

mă sperie toate umorile astea apoase!

...întâmplări pe o scară de la amoebă la concept

vorbe în vânt, frunze pulsând...
flori de gheaţă din fluxul sonor
atârnă de gândul în zbor
imagini şi curgeri îngreunând...

*

al meu dumnezeu, în agonia plictiselii,
mai trage-un fum şi-l cheamă
pe diavol la împăcare
cu jumătate de gură.

*


Respir.
Fir-ar ale dracului gesturile reflex,
obişnuinţele şi instinctele!

*

ni se scurg ochii printre gene
şi viaţa printre degete
şi cuvintele printre limbi...
dar nu ne oprim
noi, ăştia..., şerpi cu limbi multiplicate
printre care cuvinte se scurg,
până nu ne topeşte soarele raţiunii,
sau al preaplinului..., nici nu mai ştiu!
...de fapt, şi noi ne scurgem
printre cuvinte...
E un du-te-vino nebun
între credinţă şi destrămare
între stele şi viermi
între mine şi voi...
stop!

*

La început mi s-a părut că viaţa
e... plastică,
aşa... ca mingea de volei a
fetiţelor vecinei de la parter.
Dar m-ai întrerupt tu,
draga mea,
şi acum gândul să mă fac remarcat
e în erecţie,
precum statuia viitorului... meu,
imaginat de mintea... mea,
acum şi aici.
Trecem şi peste asta,
cu un pic de concentrare şi
un pahar din cucuta uitării.

*

Trece tramvaiul pe bulevard
şi zeci de babe tresaltă-n baston
să-l prindă până la prima.
Şi zilele trec prin viaţa mea,
of..., nefericitul de mine
a încărunţit încercând să le prindă
tremurând cu inima lui.
Trece tramvaiul pe bulevard...
Zău aşa, sunt ameţit de-atâta zgomot
pentru nimic.