Ziua de azi a venit mai devreme,
a intrat şi a trântit uşa
să se asigure că ne trezeşte pe toţi.
Avea în mână o umbrelă stricată şi sacoşa
cu care mergeam noi, uneori, la cules de bureţi
în pădure, pe coasta dealului mai sus de sat.
Ziua s-a încruntat, a salutat cu jumătate de gură
şi noi, cu ochii mijiţi, am răspuns "Bună dimineaţa!" prelung,
cum îi răspundeam unui profesor exigent
la şcoală când nu ne învăţasem lecţia.
Căci nu ne-am invăţat lecţia nici pentru azi şi-am fi vrut totuşi
să ştim măcar să zâmbim, să muncim, să sperăm...
Şi ziua asta nu părea să aibă răbdare cu noi...
Afişa un surâs bine strâns între buze în timp ce cu degetul
îndepărta un chiştoc de pe scaunul pe care se-aşezase.
Pe noi ne durea capul şi priveam năuci
unul la altul, neştiind ce să credem nici
cum să procedăm cu acest musafir inopinat,
care sigur va pleca în câteva ore pentru totdeauna
şi ne va lasa în beznă, trişti şi neconsolaţi
că nici acum nu am dat dovadă de ospitalitate,
responsabilitate, colocvialitate,
personalitate, perspicacitate...
şi-am fost porci, nu oameni...,
deşi nu mai îmi amintesc să fi spus vreunul aseară
vreo necuviinţă prietenei noastre Circe,
cât timp, muţi şi tâmpi, ne uitam toţi la lună
şi ne rodeam unghiile.
